Marathonul Clujului

După un an de la participarea la prima ediție a Marathonului de la Cluj, am regăsit cu plăcere capitala Transilvaniei așa cum o știam: liniștită, măreață și sigură pe ea; exact un aer de capitală.

Din păcate același aer de capitală-mai de la sud, de data asta-a fost întâlnit de participanții la marathon pe traseu; mă refer aici la șoferii din trafic, deranjați, duminica dimineața, că erau nevoiți să aștepte la semafoare pentru ca să treacă alergătorii; se grăbeau, probabil, la biserică.

“Du-te, bă, și aleargă în altă parte!” îmi strigă un cetățean care putea sa-mi  fie tată, de la volanul mașinii sale cu care se duce, probabil, și până la baie. Ce ghinion pe unii să aibă așa părinți…

Nota zece pentru pietonii de pe traseu care ne încurajau în permanență și ne aplaudau. Nu vorbim despre un număr nici măcar pe aproape cu cel de la Barcelona (nu suntem nici măcar în raza vizuală a cuiva care ne caută, ca nivel de cultură în acest sens), dar sunt încurajări sincere și care mă fac să sper că poate, într-o zi, după ce tot mai mulți dintre noi vor fi început să se miște, măcar de trei ori pe săptămână, voi participa la un eveniment sportiv de masă, în România, la care numărul spectatorilor să fie mai mare decât cel al participanților.

Impresionantă Cluj Arena și ar fi meritat să fie mai populată.

Un punct în plus pentru organizatori, în comparație cu anul trecut, pentru introducerea probei de ștafetă  4×10,5 km, probă care crește considerabil numărul participanților; de asemenea, este proba la care se înscriu echipe care susțin diferite cauze nobile.

Am avut și noi o echipă compusă din 4 “ștafetiști”, 2 semi-maratoniști și 4 maratoniști care am alergat pentru a sprijini Fundația “Părinți din România” în demersurile sale de a aduna fonduri pentru dotarea Spitalului de Copii din Cluj. Un alt capitol la care mai avem de învățat de la frații noștri din apus.

Asta îmi place cel mai mult legat de alergare: este un fenomen de masă care merge dincolo de tine ca persoană. Te ajuți pe tine ca individ și ajuți pe alții, mai puțin norocoși.

În aceeași duminică, la maratonul de la Londra, o alergătoare a decedat la câteva sute de metri de linia de sosire. Ea alerga tot pentru o cauză umanitara, pentru care adunase câteva sute de lire. Vestea dispariției ei a făcut înconjurul lumii și cauza pentru care alerga a încasat până acum aproape un million de lire.

Cam despre asta e vorba în comunitatea alergătorilor: solidaritate, contribuție, distracție. Cum altfel poți convinge 4 băieti de douăzeci și ceva de ani să facă un drum de câteva ore bune de la Brașov sau București la Cluj, să doarmă doar câteva ore, să alerge fiecare 10,5 km pentru prima dată în viața lor? Ba chiar, unul dintre ei, să mai alerge încă 10,5 km alături de mine la ultima buclă, pentru a-mi fi mai ușor, în ideea că nu alerg singur și că am un partener care să “tragă de mine”.

Mulțumesc organizatorilor, mulțumesc pietonilor din Cluj, polițiștilor care au dirijat traficul. Și le mulțumesc cel mai mult colegilor de echipă care, de fiecare dată, fac experiența maratonului una de neuitat.

http://www.youtube.com/watch?v=Gte5F7eNXrQ&feature=share