Marato de Barcelona

Barcelona!

Ce frumos cânta Freddie Mercury!

Imediat după euforia de la Maratonul Internațional București 2011, Corina a venit cu ideea de a ne îmbogăți experiența cu un marathon extern. A fost scânteia de care aveam nevoie pentru a aprinde o flacără ce a crescut în 5 luni mai mare decât noi.

Și a fost Barcelona. Mai exact Zurich Marato de Barcelona 2012. Douăzeci de mii de participanți, printre care și noi șase: Bianca, Iolanda, Luminița, Cristi, Emanuel și Doru. O veritabilă “fiesta” din toate punctele de vedere.

Ce-și poate dori mai mult un om decât să trăiască o experiență de 3 zile, alături de persoanele dragi lui, într-un oraș minunat și participând la un eveniment de asemenea anvergură? Poate doar să repete experiența de cât mai multe ori…

Zeci de mii de susținători pe traseu…trupe care cântau și dansau, live…tineri, bătrâni și copii care încă nu înțelegeau de ce marea de oameni aleargă pe străzile încărcate de istorie și artă…Sagrada Familia, cartierul gotic, catedrala gotică, La Pedrera, port…Gaudi, Dali, Picasso…Doamne, e un eveniment sportiv sau unul cultural?

“who cares?”

Important este că te simți bine, îți place și te distrezi…

Mă rog…toată distracția vine, de fapt, din cap…Cristi: “ciudată chestie creierul omenesc; e clar pentru oricine că așa ceva este dincolo de limitele corpului fizic…cu toate astea, creierul îți spune să mergi mai departe că poți.”

Și așa este. Cel puțin pentru mine, a fost cel mai greu marathon…nu m-am antrenat deloc în ultimele două luni, crampele au început să apară încă de la kilometrul 15…cu toate astea am ajuns la finish și, mai important decât asta, nicio secundă nu am avut gândul de a abandona…era mult prea frumos totul în jur…chiar și durerea…

…iar când ajungi la finish și vezi unii concurenți izbucnind în lacrimi în momentul în care trec linia de sosire, de mână cu iubitul sau iubita, parcă face toți banii.

Bianca: “n-aveam idee cât de cumplit poate să fie…fiecare celulă din corp îmi spune că nu mai poate și să mă opresc”… asta se întampla pe la kilometrul 30 când Bianca mă depășea și urma să termine cu bine primul ei marathon.

Tot primul marathon a fost și pentru Iolanda, pentru care tot evenimentul a fost o distracție de la cap la coadă…”toată lumea mă încurajează…le e ușor să-mi citească numele de pe piept, e familiar pentru ei…” tot cam pe la kilometrul 30 îmi spunea aceste vorbe, după care m-a depășit și a terminat prima dintre noi (fără să uitam de Emanuel pe care nu l-am introdus în calcul, din simplul motiv că el este performer, cu 3 ore și 41 de minute).

Ca de obicei, la final te bucuri de toți cei care te felicită, familia și prietenii care te așteaptă, Iolanda care îți spune “doar profesorii buni sunt depășiți de elevi” și toate lucrurile aparent mărunte care, ca și în viață, fac diferența între bine și rău, frumos și urât, fericire și tristețe.

Îmi doresc pentru cei dragi mie să treacă de cât mai multe ori prin amalgamul de sentimente pe care l-am trăit eu în acele trei zile…astfel devii mai bun, mai bogat și mai puternic…

Și toate de la o simplă alergare și un simplu marathon…

P.S. dedic acest articol prietenului nostru Leon, de care suntem foarte mândri pentru progresele pe care le-a facut in ultimele luni și pe care îl așteptăm alături de noi la următoarele evenimente.