Fumatul, creditul în franci elvețieni și ardeleanu’

“Fumatul dăunează grav sănătății” sau “Fumatul provoacă afecțiuni ale dinților” sau “… cancer”, însoțite de cele mai oribile fotografii, la dimensiuni și rezoluții rezonabile.

Cum vi se par aceste declarații, comparativ cu “Luați un credit în franci elvețieni, este cea mai sigură valută!”?

În prima carte de vânzări pe care am citit-o în viața mea-se întâmpla în urmă cu 20 de ani (am fost toată viața agent de vânzări, dar nu am vândut niciodată țigări sau credite)-am găsit descrisă “tehnica rățoiului șchiop”; de fapt nu este o tehnică ci o practică, preluată din viața grea a agricultorilor; a celor onești, evident; crescătorii onești de rațe, când se duc la târg, dacă știu că au un rățoi șchiop în ladă îl, scot în față și spun “acesta este rățoiul meu șchiop; el este la un preț mai mic, tocmai pentru că este șchiop, restul rațelor sunt  sănătoase și prețul lor este X”.

Și din nou mă întreb: cum sună practica asta în comparație cu “promoțiile” creditelor în franci elvețieni, trâmbițate în urmă cu 10 ani?  Principalele responsabilități ale unui om de vânzări sunt să își informeze corect clientul și să îl protejeze. Le spun asta tuturor oamenilor de vânzări și antreprenorilor cu care lucrez. De ce? Pentru că asta le asigură ceea ce americanii numesc „repeat customer”.

Am auzit zilele astea la TV că “băncile au fost nevoite să vândă aceste credite pentru că era o competiție foarte acerbă pe piața creditelor”. Așa era (și este), întradevăr. Cu toate astea, sunt bănci care au ales să NU vândă aceste credite. O fi întâmplare faptul că majoritatea băncilor care au vândut credite în franci elvețieni sunt acum vulnerabile? Una deja a fost cumpărată de o bancă românească, iar celelalte nu se simt tocmai bine.

O definiție a marketingului, care îmi place foarte mult, spune să “satisfaci nevoile pieței, în timp ce educi consumatorul”. Foarte frumos. Doar că, pentru a-l putea educa, trebuie să fii tu foarte bine pregătit. Eu am stat de vorbă, în biroul dânsului, cu un domn director de sucursală bancară (deci nu ofițer de credite, cum se numeau cei de la ghișeu și care aveau/au target de vânzare credite). Iar discursul acestui domn este la nivelul polițistului de cartier (și nu o spun în sens peiorativ, regretatul meu tată a fost polițist, la țară).

Și atunci, de la cine așteptăm să ne educe?

Eu, personal, așteptam de la acești doi guru ai finanțelor din România: Isărescu și Vasilescu. Înțeleg că domnul Isărescu are chiar un doctorat pe subiecte legate de valută. Să nu fii știut domnul doctor, guru pe care mi-l laudă studenții de la ASE, că în Germania au fost INTERZISE întotdeauna creditele în franci elvețieni? (domnul Golban a făcut această afirmație, la Realitatea TV, în urmă cu două seri; și domnul Golban este doctor în finanțe, dar o fi unul adevărat, plus că trăiește în Elveția).

E foarte simplu să spui acum “noi am spus în permanență și am scris” despre creditarea în valută, așa cum o face domnul Vasilescu. În primul rând că NU AI SPUS DESTUL DE CONVINS, eram acolo; dar mai important decât asta este că NU AI FĂCUT NIMIC, în condițiile în care te pretinzi ditamai autoritatea care are grijă de banii acestei țări. I-ai lăsat pe toți cățelușii de la ghișee să trâmbițeze că este cea mai sigură valută; iar ei erau sute; și oamenii care aveau nevoie de case erau mii. Nu de vorbe duce lipsă țara asta, ci de fapte; mai ales de la cei care se pretind “tătici” în ceea ce fac; cei care au fost chemați să fie prim-ministru al țării ca să o salveze, chipurile, iar apoi să se întoarcă liniștiți la job-ul dinainte, adică de guvernator al Băncii NAȚIONALE a ROMÂNIEI.  Și de la care s-a așteptat de nu știu câte ori să candideze la președinție.

Cred că asta le scapă domnilor de mai sus; cele două cuvinte pe care le-am scris cu majuscule. Ei se comportă ca niște vizitatori, trimiși, eventual de pe o altă planetă, ca să OBSERVE ce se întâmplă pe aici și să își dea cu părerea, din când în când.

Și atunci, ce să creadă ardeleanu’ care scrie aceste rânduri? Mă duc cu gândul la ce îmi plăcea în copilărie, adică boxul. Și spun ceva ce am citit că ar fi declarat Rocky Marciano, un mare campion de box: “e foarte greu să te trezești la șase dimineața și să ieși să alergi, prin ploaie sau zăpada, atunci când dormi în așternuturi de mătase”. Să fi pățit asta și domnii noștri de la BNR? Pentru că refuz să cred că sunt incompetenți. Refuz să cred că nu știau de exemplul Germaniei, de care spunea domnul Golban. Și refuz să cred că nu aveau pârghiile prin care să acționeze. Ceea ce îi suspectez este că nu le-a păsat. Și este un lucru foarte dureros pe care îl spun tuturor celor care conduc oameni, pe care l-am văzut în 20 de ani de meserie: poți să îi înveți pe oameni orice, dar nu îi poți învăța să le pese.

Și ce faci, într-o situație ca asta, ca angajator? De regulă renunți la angajatul căruia nu-i pasă. În cazul Băncii Naționale a României se pare că nu are cine să renunțe la acești angajați. Chiar mai mult decât atât, mă întreb și eu ca omul de la țară: „măi, da’ chiar nu mai știe nimeni altcineva să conducă Banca asta?”