Despre mine

Ego sum qui sum (eu sunt cel ce sunt).

Mă numesc Doru Mircea, sunt ardelean și mă mândresc cu asta. Unii spun că atunci când un ardelean își propune ceva, își duce la bun sfârșit dorința și e pătruns de veridicitatea faptelor. Eu cred că nu are legătură cu locul din care “te tragi” ci, mai degrabă, cu oamenii din care “te tragi”. În cazul meu, cu un bunic erou de război, decorat de Regele Mihai cu “Virtutea militară” și “Bărbăție și credință”, conduita în viață a fost cam obligatorie.

Bunicul meu nu mi-a spus niciodată să fiu cuminte; mi-a spus mereu “fii de omenie!”

Și, cel puțin până acum, la 46 de ani, nu am fost mereu cuminte, nici nu mi-am propus, cred, nici când eram copil, să fiu cuminte. Dar dacă există cineva, oricine, care poate spune că nu sunt de omenie, să iasă în față.

Vei găsi în paginile acestui blog tot felul de gânduri ale mele; unele sunt despre sport, altele sunt despre business sau vânzări și marketing, altele despre viață, în general. Unele sunt scrise cu ani în urmă și te rog să le tratezi cu înțelegere. Altele sunt mai recente. La fel sunt și filmulețele. 

Ideea este cam așa: dacă este un subiect care mă preocupă și cred că părerea mea sau cunoștințele mele, vocea mea, ar putea să ajute un semen al meu în acea problemă, le prezint aici. 

Ce știu sigur că nu vei găsi aici, nu vei găsi subiecte la care nu mă pricep.

Toată viața am stabilit obiective, am creat și am urmat proceduri; dar fără un scop suprem, toate acestea nu au niciun sens. Vreau să-mi cresc copiii într-o lume curată, sănătoasă și în care oamenii se respectă reciproc pentru ceea ce sunt și pentru ceea ce fac, nu pentru ceea ce au. Și vreau ca toate astea să se întâmple în țara mea. Cred că și noi putem învăța cum se face un lucru în mod eficient, inteligent și plăcut. 

Dacă luăm, spre exemplu, marathonul. În momentul în care depășesti kilometru după kilometru, în momentul în care cineva se oprește din cursa lui individuală ca să te ajute sau tu, la rândul tău, ajuți pe altcineva, îți dai seama că e mai mult decât un simplu sport; îți dai seama că poți face orice îți propui și că, împreună, mai multe minți și energii pot construi lumea pe care ne-o dorim.

Am citit undeva că evoluția începe acolo unde se termină compromisurile.

Mă adresez celor ambițioși, implicați și cărora le pasă; celor care vor să pună osul la treabă pentru a crea ceva durabil și care știu că orice construcție sau schimbare începe cu noi înșine.

Dacă ai ceva constructiv de spus, adăugat sau obiectat, te invit să o faci…și vei vedea în ce măsură se adeverește ceea ce spunea Mahatma Gandhi:

“Întâi te vor ignora, după care vor râde de tine, apoi  se vor lupta cu tine, după care vei CÂȘTIGA!”

(Vizitat de 501 ori, 1 vizite azi)